[ X ]
Important23 Decembrie 2016 10:00

Vladimir Voronin este indignat. Vezi ce mesaj i-a transmis unuia dintre cei mai cunoscuţi politicieni din lume!

Vladimir Voronin, liderul PCRM, a adresat o scrisoare liderului comuniştilor din Rusia, Ghenadii Ziuganov, în care menţionează că, conducerea PCRM, membrii formaţiunii și părtaşii ei „sunt în confuzie totală în legătură cu participarea delegației PCFR la congresul Partidului Socialiștilor și salutul citit de CC PCFR”.

După cum relatează TRIBUNA, Vladimir Voronin susţine că Igor Dodon, cel care a relansat PSRM, ar fi trădat PCRM anterior, dar şi electoratul acestui partid participînd la alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al RM.

Liderul PCRM îi aminteşte lui Ghenadii Ziuganov că partidele pe care le conduc sunt membre ale aceleaşi organizaţii internaţionale şi sugerează că un astfel de comportament nu e tocmai corect.

„Comitetul politic executiv al CC PCRM nu consideră că această situație este normală și una care să contribuie la consolidarea partidelor comuniste pe platforma UPC-PCUS. Mai mult decît atît, considerăm că ceea ce s-a întîmplat este un precedent periculos pentru toată mișcarea de stînga. Indiferent de ceea ce a dictat acțiunile respective ale conducerii PCFR și UPC-PCUS, este inadmisibil pentru Partidul Comuniștilor din Republica Moldova”, se spune în scrisoarea lui Vladimir Voronin.

Liderul PCRM afirmă că el şi colegii săi știu mai bine care este situația în RM decît știe Ghenadii Ziuganov la Moscova. „Și nouă nu ne este clar de ce ați considerat inutil să vă consultați cu noi pe marginea problemelor ce țin de Moldova și PCRM, măcar reieșind din statutul tovarășilor în cadrul UPC-PCUS”, se mai spune în mesaj.

„Fiind la curent cu principialitatea și angajamentul Dumneavoastră față de principiile solidarității comuniste, sunt convins că Vă veți clarifica în situația creată, pentru ca pe viitor să fie evitate momentele care ar putea prejudicia unitatea noastră ideologică, consolidarea și integritatea comună pentru partidele noastre care fac parte din UPC-PCUS. Cu un salut comunist, Vladimir Voronin”, îşi încheie mesajul liderul PCRM.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...