[ X ]
Breaking news13 Июня 2018 11:50

Voronin: Asambleea parlamentară Moldova, Georgia, Ucraina are cu totul alte scopuri decât cele ce au fost pronunțate

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, susține că Andrian Candu își depășește atribuțiile în calitate de Președinte al Parlamentului.

După cum informează TRIBUNA, în cadrul unei conferințe de presă, Vladimir Voronin a declarat că Andrian Candu ia decizii ce contravin politicii RM, reieșind din Constituție și toate legile țării.

„Mă refer la instituirea acestei organizații interparlamentare și așa-numita Asamblee parlamentară Moldova, Georgia, Ucraina. În general, asta nu-i nimic nou, noi am avut așa ceva când Petru Lucinschi era Președinte, doar că se numea altfel – GUUAM, ulterior peste câțiva ani a fost GUAM și, eu fiind Președinte, am participat la două întâlniri de acestea. Când citim ce au semnat acești trei președinți de Parlament e tot aceea: securitate, NATO și Federația Rusă. Dar să nu uităm că noi, toate aceste trei țări avem conflicte înghețate. Aceasta este o organizație care are cu totul alte scopuri, decât cele care au fost pronunțate de Candu. De aceea, noi suntem categoric împotrivă. Nu trebuie Moldova să participe la organizații care au ca scop să lupte împotriva cuiva. Noi trebuie să participăm la acele organizații care au ca scop ca noi să obținem ceva pentru Moldova, ca noi să hotărâm problemele vitale ale țării noastre, dar să nu luptăm împotriva cuiva sau să fim oponenții cuiva”, a precizat Voronin.

Andriana Cheptine 

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...