În 2009, în politica moldovenească a apărut un factor electoral nou, care a jucat un rol destul de important în scrutinele ce au avut loc de atunci şi până în prezent. Este vorba despre diasporă. Prima mare victorie a diasporei a fost trimiterea comuniştilor în opoziţie (anume datorită diasporei, comuniştii nu au reuşit să obţină cel de-al 61-lea vot „de aur”, care le-ar fi permis să rămână la putere încă minimum patru ani). A doua mare victorie a fost rămânerea forţelor pro-europene şi democratice la guvernare după alegerile parlamentare anticipate din 8 noiembrie 2010. Au fost şi alte victorii, iar mobilizarea fără precedent a diasporei în alegerile prezidenţiale de duminică a demonstrat încă o dată forţa sa electorală.

Dar, duminică, în cadrul turului doi al alegerilor prezidenţiale, a ieşit în evidenţă un nou factor electoral – alegătorii transnistreni. La fel de timid ca şi votul diasporei în 2009, votul transnistrenilor, totuşi, a jucat un rol important în victoria lui Igor Dodon în lupta pentru funcţia de Preşedinte. De aceea, putem presupune că, la fel cum diaspora a crescut din 2009 pînă în prezent de la un micuţ bulgăr de zăpadă până la o avalanşă electorală, aşa şi bulgărele de zăpadă format acum de alegătorii transnistreni ar putea căpăta proporţii în anii următori.

Duminică, transnistrenii, chiar dacă nu au votat în număr impresionant de mare, au reuşit totuşi să fie buturuga mică care a răsturnat carul mare. Iar aceasta înseamnă că, de acum încolo, respectivului segment de alegători i se va atrage o atenţie tot mai mare, chiar dacă ei, spre deosebire de moldovenii din diasporă, nu prea se interesează de ceea ce se întâmplă pe malul drept al Nistrului şi votul lor e mai degrabă unul manipulat decât conştient.

De ce sunt convins că alegătorii transnistreni vor fi trataţi de acum încolo cu maximă atenţie de strategii în materie electorală? Vă voi da doar câteva exemple. În următoarele alegeri parlamentare (anticipate sau ordinare) cei peste 400 mii de alegători din Transnistria pot face diferenţa, asigurând forţelor pro-ruse nu doar o simplă majoritate, ci chiar majoritate constituţională! Alt exemplu – dacă Moldova trece la sistemul uninominal sau mixt (lucru despre care se vorbeşte tot mai mult în ultimul timp), alegătorii transnistreni, fiind mobilizaţi, pot aduce un număr important de mandate în Parlamentul de la Chişinău acestei regiuni. Astfel, Transnistria va participa direct la administrarea treburilor publice de pe malul drept al Nistrului şi va avea un cuvânt greu de spus la capitolul vector extern. Al treilea exemplu – preconizatul referendum de unire a Republicii Moldova cu România în 2018 (despre care vorbesc tot mai insistent unioniştii). Dacă acum unioniştii admit că acest referendum ar putea reuşi (luând în calcul decepţia crescândă a populaţiei şi sporirea numărului cetăţenilor care tot mai des aruncă priviri peste Prut), atunci, în cazul unei mobilizări a transnistrenilor, acest referendum nu ar avea nici o şansă de reuşită.

Deci, se mai îndoieşte cineva că, după rolul jucat în alegerile prezidenţiale din 13 noiembrie, alegătorii transnistreni vor fi trataţi ca un factor electoral nou şi cu pondere?!

Igor Volniţchi