[ X ]
Breaking news20 Сентября 2018 16:07

Președintele Dodon: Moldova este interesată de investiții directe din Danemarca

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut astăzi, o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcii, Pia Kjærsgaard, care se află în Republica Moldova cu o vizită oficială.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, au discutat mai multe aspecte cu privire de relaţiile bilaterale.

„Am menţionat că raporturile diplomatice dintre Moldova şi Danemarca au fost stabilite în anul 1992, fiind înregistrată o evoluție pozitivă a dialogului la nivel politic superior. În același timp, indicatorii înregistrați în domeniul comercial-economic sunt destul de modeşti: în primul semestru al anului curent, volumul schimbului comercial a constituit doar 7 mln. dolari, fiind, totuşi, atestată o creştere comparativ cu doi ani precedenți. Totodată, Moldova este interesată de investiții directe din Danemarca. De asemenea, în cadrul dialogului am discutat despre politica internă a Moldovei în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. Referindu-mă la politica externă a ţării noastre, am menţionat că Moldova trebuie să construiască relaţii echilibrate reciproc avantajoase atît cu Vestul, cît şi cu Estul”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...