[ X ]
Важно4 Апреля 2018 08:50

Dodon către europarlamentari: „Președintele Republicii Moldova nu este și nici nu poate fi antieuropean sau proeuropean”

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu membrii Parlamentului European, care se află într-o vizită în Republica Moldova, informează TRIBUNA.

„În cadrul dialogului am abordat mai multe subiecte importante cu privire la politica internă şi externă a țării, dar și cu privire la soluționarea conflictului transnistrean. Ideea de bază pe care am expus-o delegaților europeni constă în necesitatea păstrării unui echilibru în politica externă a Republicii Moldova. Vedem deja exemple dramatice care ne demonstrează că atunci când suntem puși în situația să alegem „sau – sau”, apare dezechilibrul și destabilizarea în țară”, a declarat Dodon, pe o rețea de socializare.

Totodată, el a comunicat și alte aspecte ce au fost discutate în cadrul întrevederii. „Am subliniat că Președintele Republicii Moldova nu este și nici nu poate fi antieuropean sau proeuropean, ci doar – pro-Moldova, iar o dezvoltare durabilă și stabilă a țării poate fi obținută doar atunci când vom avea relații de prietenie atât cu Estul, cât și cu Vestul, în favoarea cetățenilor țării noastre. În continuarea dialogului am răspuns la numeroase întrebări ale deputaților europeni și am clarificat astfel poziția Președinției Republicii Moldova, unica instituție de stat cu legitimitatea maxima care se bazează pe încredere din partea poporului, confirmată de sondajele de opinie”, a precizat acesta.

Mihaela Conovali

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...