[ X ]
Новости20 Марта 2018 15:30

Auditul financiar privind Compania ”Teleradio-Moldova” pentru exercițiul bugetar 2016

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Curtea de Conturi a examinat Raportul auditului financiar privind gestiunea economico – financiară și administrarea patrimoniului de către Instituția Publică Națională a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” pentru exercițiul bugetar 2016.

Urmare a verificărilor de audit efectuate în cadrul IPNA, au fost constatate următoarele denaturări:

  • neînregistrarea în evidența contabilă a terenurilor cu suprafața totală de 7,58 ha, administrate de Companie, a condiționat raportarea neveridică a acestora cu cca 9 790,0 mii lei;
  • neutilizarea de către Companie a 297 unități mijloace fixe cu valoarea inițială de 4 356,6 mii lei, precum și neîntreprinderea măsurilor de rigoare privind comercializarea/donarea/casarea acestora în conformitate cu cadrul de raportare;
  • admiterea unor carențe în stabilirea duratei de utilizare a imobilizărilor corporale și calcularea amortizării acestora a avut ca impact denaturarea informațiilor aferente pozițiilor bilanțiere cu cca 2 232,0 mii lei (pe parcursul misiunii de audit Compania a revizuit durata de utilizare a unor mijloace fixe, înlăturând deficiențele depistate);
  • lipsa unor proceduri ale MFC (Managementul Financiar și Control) din cadrul Companiei, au avut drept consecință neevaluarea mijloacelor fixe amortizate 100 %. Astfel, din totalul de 3 952 unități de mijloace fixe cu valoarea inițială de 183 513,6 mii lei, 2 646 unități cu valoarea inițială de 80 334,4 mii lei (sau 43,8 %) sunt amortizate în proporție de 100%, fiind în continuare utilizate în activitatea operațională cu obținerea beneficiilor de rigoare. De menționat, că nu au fost examinate și aplicate alte proceduri de estimare a mijloacelor fixe, conform cadrului de raportare, fără suportarea unor cheltuieli suplimentare. Echipa de audit a efectuat evaluările de rigoare prin aplicarea uzurii anuale (stabilită și calculată în perioada anterioară) a mijloacelor fixe nominalizate, astfel încât, Compania urma în anul 2016 să estimeze valoarea acestora cu cca 30 210,8 mii lei cu raportarea corespunzătoare în situațiile financiare.

Informațiile privind veniturile din prestarea serviciilor de publicitate electorală raportate în situațiile financiare la 31 decembrie 2016 au fost denaturate cu suma totală de 229,4 mii lei.

Entitatea supusă auditului urmează să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Cristina Pendea 

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...