[ X ]
Breaking news15 Марта 2018 16:40

Proiect înregistrat în Parlament. Iată unde ar putea fi construită prima sală polivalentă din Moldova!

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

„Chișinău Arena” – prima sală polivalentă din Moldova, ar putea fi construită la Stăuceni, municipiul Chișinău.

După cum informează TRIBUNA, un grup de deputați a înregistrat astăzi în Parlament un proiect de lege care prevede trecerea unui teren de peste 69 ha, din comuna Stăuceni, municipiul Chișinău, în categoria de terenuri destinate construcțiilor.

„De la independență până acum sălile de concerte, stadioanele și sălile de sport au fost distruse și reprofilate. În premieră, după 26 de ani, putem construi o arenă polivalentă pentru Moldova.  Acest proiect, care sper că va fi susținut de toți colegii din Parlament, este primul pas pentru ca această arenă să devină realitate”, a spus președintele Parlamentului Andrian Candu, unul din autorii proiectului de lege.

Potrivit unui comunicat de presă, o arenă polivalentă va permite țării să găzduiască competiții internaționale, concerte și manifestații culturale de anvergură.

„Chișinău Arena va oferi spațiu de antrenament conform standardelor internaționale, inclusiv pentru sportivii de performanță, și va crea un spațiu de valorificare a potențialului tinerilor, oferind noi oportunități și reprezentând un instrument de realizare a drepturilor tinerilor acasă, în Moldova. Chișinău Arena urmează să fie construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la 5 mii de locuri și spații generoase pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri. Termenul propus pentru realizarea proiectului este de un an”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...