„Curtea Constituțională, în calitatea sa de garant al Constituției, a oferit, astăzi, o soluție pentru blocajul instituțional generat de președintele Igor Dodon, care a decis în mod repetat sa ignoreze normele Legii Supreme. În calitate de președinte interimar, voi semna în perioada următoare decretul privind numirea miniștrilor și voi primi jurământul acestora”, a comentat președintele Parlamentului Andrian Candu, decizia CC.
După cum informează TRIBUNA, printr-un comunicat de presă, Andrian Candu a menționat că, decizia Curții Constituționale „aduce o soluție în privința imposibilității temporare de exercitare a atribuțiilor funcției de președinte, doar pe elementul legat de numirea noilor membri ai Guvernului”.
De menționat că, Curtea Constituțională a constatat, astăzi, la cererea unui grup de deputați din comisia juridică numiri și imunități, circumstanțele ce justifică instituirea interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova pentru numirea noilor membri ai Guvernului.Magistrații Curții Constituționale l-au suspendat din funcție pe președintele Igor Dodon în cazul desemnării noilor membri ai Guvernului, după ce acesta a refuzat deliberat executarea obligațiilor stipulate de Constituție, respingând de două ori candidaturile propuse de Prim-ministru. În cazul apariției, în viitor, a situațiilor similare, Curtea Constituțională va trebui sesizată de fiecare dată.
Andriana Cheptine











