Замглавы Главного инспектората полиции Георгий Кавкалюк создал официальную страницу на «Фейсбуке» и публикует там видео/фото материалы о деятельности учреждения, пишет curentul.md.

Как сообщает портал ТРИБУНА, последняя публикация в соцсети касается личной жизни чиновника. Георгий Кавкалюк написал о своих родителях, которые вот уже 22 года проживают за границей. Он посвятил им стихотворение.

«Ровно 22 года назад, а именно 3.12.1995 года мои родители уехали за границу, чтобы обеспечить мне, сестре и брату достойное будущее. Годы прошли, а воспоминания и сегодня бередят мою душу, проливаясь в стхотворения.

P.S. Для тех, кто также как и я прожил вдалеке от родителей. Прошу прощения, если я затронул чувства и болезненные воспоминания…», – написал Кавкалюк.

„Dor de părinți”

Afară plouă cu găleata și eu sunt trist, privesc pe geam.

Iar dorul iarăși ca nebunul, îmi amintește de-al meu neam.

Mi-e dor de mama, dor de casă, mi-e dor de dragii mei părinți,

Că au plecat când erau tineri, iar astăzi sunt deja cărunți.

Afară plouă, chiar și tună, peisaj urât, înfiorător…

Dar asta nu-mi slăbește dorul, de cei de-acasă, de cuptor.

Mi-e dor de casa părintească, mi-e dor de vatră de părinți,

De-a lor suflare, alinare, de-al tatei sfat: „Să fiți cuminți”!

Așa ne-a fost să fie soarta, de tineri ambii au plecat,

S-au dus să cucerească lumea, pentru copii, în lung și-n lat.

Afară plouă și mai tare. De parca cerul s-ar fi spart,

Iar eu plutind pe val de gânduri, ceva sub ram am observat.

Văd cuibul unor pui de păsări, firav, plăpând stă într-un pom.

Privesc atent și îmi dau lacrimi, că au și ei soartă de om.

Părinții nu le sunt acasă, au rămas singuri fiind mici,

Și tot la ce puteau să spere, erau sclipiri de licurici.

Afară ploua, bate vântul, sunt în pericol eminent,

Și numai Dumnezeu cunoaște, ce pot păți într-un moment.

Mă uit la ei. Sunt trei la număr, exact așa cum noi eram.

Eu, fratele și sora-singuri rămași, părinții așteptam.

Mă uit pe geam, iar ploaia încetează.

Și puii tot mai siguri sunt pe ram,

Iar eu sunt copleșit, plin de emoții,

Cu dorul meu de-acasă, de-al meu neam.

Interesantă-i soarta asta Doamne?!

La păsări și la pui de om.

Se duc părinții nevoiți s-aducă hrană.

Și uneori se întorc la timp,

Iar alteori e prea târziu, că puii, sau părinții mor…

Кристина Пендя