[ X ]
Эксклюзивно5 Октября 2017 09:00

(ACUM UN AN) „Ordinul Republicii” pentru  Aleksandr Lukașenko

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 5 octombrie 2016.

Protestul PPDA la Preşedinţie

Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA) a desfășurat un protest împotriva deciziei Președintelui Nicolae Timofti de a promulga cele șapte legi pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Protestatarii, veniți în fața Președinției R. Moldova, au scandat: „Miliardul înapoi!”, „Timofti la gunoi!”, „Timofti, ieși afară!”, „Timofti, la pușcărie”, „Noi suntem poporul!” și altele.

Platformă on-line dedicată alegerilor

În ajunul alegerilor prezidențiale, a fost lansat site-ul www.votum.md. Astfel, fiecare utilizator putea să voteze on-line pentru candidatul pe care îl prefera în funcția de Președinte.

Angajamentul lui Igor Dodon

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, candidat la funcția de Președinte al RM, în cadrul unei conferinţe de presă, și-a asumat un angajament public că, atunci cînd va deveni Președinte, va realiza cinci acțiuni prioritare: interzicerea unionismului de toate tipurile; modificarea Codului Educațional prin introducerea cursului „Istoria Moldovei”; modificarea componenței Consiliului Superior de Securitate, astfel încît membrii să fie patrioți, stataliști; adoptarea unei noi strategii de securitate națională; promovarea în funcții de conducere doar a celor cu cetățenie a RM.

Sondajul Piligrim-Demo

Asociaţia obștească Piligrim-Demo a dat publicităţii datele unui sondaj de opinie care arătau că locuitorii din UTA Găgăuzia erau nemulțumiți de activitatea deputaților din Adunarea Populară. Directorul executiv al Asociaţiei, Mihail Sirkeli a spus că majoritatea participanților la sondaj nici nu înțelegeau în ce consta activitatea Adunării Populare.

Pavel Filip – la Nisporeni

Prim-ministrul Pavel Filip a avut discuții cu reprezentanții administrației publice locale din raionul Nisporeni despre prerogativele activității Cabinetului de miniștri, programele de dezvoltare socială și economică a Republicii Moldova, precum și despre problemele cu care se confruntă administrația publică locală în activitatea zilnică. Premierul a avut o întîlnire şi cu antreprenorii din acest raion.

Contractul Maiei Sandu cu cetăţenii

Liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Maia Sandu, a mers la Hîncești pentru a semna un contract social cu cetățenii. Ea a spus că în contractul social erau prezentate cîteva criterii, pe care se angaja să le îndeplinească după alegerea în funcţia de Preşedinte.

Guvernul a aprobat demisia lui Andrian Delinschi

Andrian Delinschi a fost eliberat de Guvern din funcția de viceministru al Mediului, în baza cererii de demisie, motivul fiind trecerea la un alt loc de muncă.

„Ordinul Republicii” pentru  Aleksandr Lukașenko

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret de conferire a „Ordinului Republicii” Președintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko.

Contestaţia lui Vladimir Voronin

Liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova, Vladimir Voronin, a înregistrat la Comisia Electorală Centrală (CEC) o contestație, prin care solicita excluderea deputatului Mihai Ghimpu, lider al PL, candidat la funcția de Președinte al țării, din cursa prezidențială prin anularea înregistrării acestuia. Motivul – declaraţiile unioniste ale acestuia, care, în opinia lui Vladimir Voronin, ar fi fost îndreptate împotriva statalităţii R. Moldova.

Liliana Palihovici – la o ședință de lucru dedicată femeilor

Vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici a participat la o ședință de lucru cu tematica participării femeilor în politică și în procesul decizional, inclusiv subiectul bugetării sensibile la dimensiunea de gen. Evenimentul, organizat la inițiativa Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice a Ambasadei Austriei în Republica Moldova (ADA), în parteneriat cu UN Women Moldova, a avut loc în contextul vizitei în Republica Moldova a delegației Parlamentului Austriei.

Decizia CA în cazul lui Veaceslav Platon

Curtea de Apel Chişinău a respins cererea avocaţilor ex-deputatului Veaceslav Platon de a-l elibera. Anterior, magistraţii de la judecătoria sectorului Buiucani l-au plasat pe Veaceslav Platon în arest preventiv pentru 30 de zile.

Întrevederea lui Viorel Cibotaru cu Masanobu Yoshii

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Viorel Cibotaru, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii. În cadrul întâlnirii, liderul PLDM a făcut o prezentare a situaţiei politice din Republica Moldova, a vorbit despre perspectiva alegerilor prezidențiale din 30 octombrie şi poziţia formaţiunii cu privire la identificarea unui candidat comun al partidelor de dreapta antioligarhice.

Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...