TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 5 septembrie 2016.
Decizia APG privind alegerile
Legislativul de la Comrat, în cadrul unei ședințe extraordinare, a decis că alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) se vor desfășura la data de 20 noiembrie 2016.
Mihai Ghimpu şi-a retras semnătura
Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu şi-a retras semnătura de pe acordul de colaborare dintre majoritatea parlamentară şi PPEM, deoarece consilierii PPEM nu au urmat îndemnul său de a renunţa la demiterea Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă prin referendum. Iurie Leancă, liderul PPEM, a declarat că nici după aceasta nu va renunţa la referendum.
Dezbateri despre pericolul fraudării alegerilor
La Chişinău, au avut loc dezbateri publice cu tema „Pericolul fraudării alegerilor”. Participanţii au opinat că eventualele fraude trebuie prevenite printr-un efort comun al candidaţilor şi societăţii civile.
Întrevederea lui Mizai Ghimpu cu James D. Petitt
Președintele PL, Mihai Ghimpu, candidatul desemnat al PL, pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chișinău, James D. Petitt. Întrevederea a avut loc în contextul apropierii campaniei electoarale pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
Întrevederea lui Pavel Filip cu Paivi Pohjanheimo
Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Republicii Finlanda în Republica Moldova, Paivi Pohjanheimo. Dialogul purtat a vizat realizările obţinute în cadrul cooperării moldo-finlandeze şi posibilităţile de aprofundare a relaţiilor bilaterale.
Şedinţă la Guvern privind piaţa farmaceutică
Prim-ministrul Pavel Filip a convocat reprezentanţii instituţiilor responsabile de implementarea Planului de acţiuni pentru soluționarea problemelor în domeniul farmaceutic pentru a discuta, punctual, acţiunile restante şi modalităţile de înlăturare a impedimentelor la punerea în practică a acestora. Premierul a atenţionat că obiectivul principal al echipei guvernamentale în acest domeniu este să fie asigurată ordine pe piaţa medicamentelor şi cetăţenii să beneficieze de acces mai liber la medicamente calitative şi la preţuri rezonabile.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016











