[ X ]
Важно20 Июля 2017 17:00

PLDM examinează posibilitatea modificării legii cu privire la referendumuri

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Viorel Cibotaru crede că referendumul inițiat de Președintele Republicii Moldova reprezintă „o inițiativă de PR”, iar „Dodon mai degrabă e un purtător de cuvânt a lui Putin, decât Președintele RM”.

Solicitat de www.oficial.md pentru a afla poziția PLDM cu privire la referendumul propus pentru 24 septembrie, Viorel Cibotaru a declarat că inițiativa Președintelui „nu întrunește un sprijin din partea partidelor politice, atât a celor de la guvernare, cât și a celor din opoziție”.

„Considerăm că intenția de a desfășura acest referendum este una greșită, astfel formularea întrebărilor e confuze și sunt prea multe. În general, noi susținem ideile referendumului, PLDM examinează posibilitatea modificării legii cu privire la referendumurile din Republica Moldova. În momentul de față eu cred că această inițiativă a lui Igor Dodon este una foarte confuză și nu întrunește un sprijin din partea partidelor politice, atât a celor de la guvernare, cât și a celor din opoziție. Prin urmare, nu s-a inițiat o discuție în acest sens, deci este o inițiativă de PR personal a domnului Dodon și nu își va atinge scopul”, a spus el.

În opinia sa, „referendumul respectiv nu este făcut pentru a se lua decizii la nivel național”. „În acest sens, noi nu vedem necesitatea de a susține acțiunile de PR ale cuiva”, a adăugat Viorel Cibotaru.

Mihaela Conovali

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...