[ X ]
Breaking news13 Июля 2017 09:09

Igor Dodon, în R.Belarus: Cetățenii sunt foarte mulțumiți de astfel de întrevederi, întrucât își spun problemele

Не поддерживается For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a menționat că, așa cum obișnuiește atunci când întreprinde o vizită în străinătate, a avut tradiționala întâlnire și cu reprezentanții diasporei moldovenești în Republica Belarus.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că la întrevedere au participat aproape 300 de concetățeni, care au abordat diferite chestiuni.

„Începând cu lipsa unei rute aeriene directe dintre Republica Moldova și Republica Belarus, până la dificultățile întâmpinate în cadrul exercitării dreptului la vot. Totodată, au fost puse în discuție mai multe subiecte de ordin economic, cultural, de cooperare cu mediul de afaceri, de acordare a asistenței medicale pentru diferite categorii de cetățeni, de încheiere a unor acorduri privind protecția socială ș.a. Am promis că acestea și alte probleme abordate le voi discuta în cadrul întrevederii de mâine cu președintele Aleksandr Lukașenko. Unele probleme de ordin particular au fost luate sub control de consilierul prezidențial pentru relațiile cu diaspora, dar şi de Consiliul societății civile de pe lângă Preşedintele RM”, a precizat el.

Potrivit lui Dodon, cetățenii sunt foarte mulțumiți de astfel de întrevederi, întrucât își spun problemele cu care se confruntă direct șefului statului și totodată sunt informați din prima sursă despre evenimentele de pe agenda politică internă și externă a țării.

„Fiecare întrevedere de acest gen mă convinge de faptul că oamenii noștri sunt avuţia noastră, oriunde s-ar afla ei – în Moldova sau peste hotare. Vom continua dialogul și consolidarea diasporei moldovenești din toate colțurile lumii”, a mai spus Dodon.

Andriana Cheptine

Комментарий

Топ новости

Следите за telegram
Подпишитесь на наш канал
Editorial Додон, Лебединский, Одинцов … Кто или что последует? Президенту Игорю Додону приостанавливают полномочия и грозят отстранением  от должности; на его советника ... продолжение

Опрос

  • Каковы ваши приоритетные ожидания от нового Парламента?

    View Results

    Загрузка ... Загрузка ...