TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 22 septembrie 2017.
Conferinţa lui Mihai Ghimpu
Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a susţinut o conferinţă de presă în care a comentat plecărilor unor deputaţi din fracţiunea PL. El a declarat că nu vrea să-i condamne pe deputații respectivi, deoarece înţelege în ce condiţii au luat deciziile de rigoare, dar şi-a exprimat speranţa că din fracțiune nu va mai pleca nici un deputat.
Solicitarea ONG-urilor
Mai multe organizații ale societății civile au solicitat instituțiilor de drept din țară să înceteze cauza penală pe numele cetățeanului Alexei Alexeev, învinuit de intrarea în mulțime cu microbuzul în timpul protestului din 17 septembrie.
Preşedintele – la Bulboaca
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, a fost prezent la exercițiul „Scutul de foc – 2017”, ce s-a desfășurat la Baza Militară de Instruire a Armatei Naționale de la Bulboaca.
Întrevederea lui Igor Dodon cu Peter Michalko
Igor Dodon, Președintele țării, a avut o întrevedere cu noul Şef al Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko. În cadrul întrevederii, părțile au discutat în detalii subiecte cu privire la politica internă, Găgăuzia și Transnistria, politica externă, situația din regiune, cooperarea bilaterală și multilaterală etc.
Discursul Premierului
Prim-ministrul Pavel Filip a susținut un discurs în cadrul dezbaterilor generale ale sesiunii a 72-a a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. De asemenea, Prim-ministrul a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General ONU, António Guterres.
Conferinţa Ambasadei Republicii Turcia
Ambasada Republicii Turcia în Republica Moldova a susţinut o conferință de presă în care a făcut sumarul vizitei în Turcia a Președintelui Parlamentului RM, Andrian Candu.
Sursa: Almanahul Politic – 2017












