Miza acțiunii politice din 26 august este descreditarea puterii politice de la Chișinău prin crearea unei imagini cât mai proaste Partidului Democrat din Moldova aflat la conducerea coaliției guvernamentale. De această părere este jurnalistul Victor Nichituş.
În opinia sa, liderii opoziţiei pro-europene, „au încercat, și au reușit, să suspende ajutorul macroeconomic destinat Republicii Moldova”. „Beneficiind de suportul politic al Partidului Popular European, partid transnațional, ei au reușit aproape să convingă că în Republica Moldova e o dictatură și că nu există libertatea cuvântului”, susţine jurnalistul.
El menţionează că „este dreptul opoziției extra-parlamentare moldovene de a își alege modul și formele de comportament prin care vor cuceri, sau nu, simpatia electoratului”. „Nu sunt eu cel care dă sfaturi. Constat doar că, strategia pe care o aplică opoziția extra-parlamentară moldoveană, una constantă, este simplă – menținerea stării de mobilizare electorală pînă în februarie 2019 când vor avea loc alegerile parlamentare”, afirmă Victor Nichituş.
Cristina Pendea











