[ X ]
Important7 Iunie 2018 14:00

Andrei Năstase: Această victorie este foarte importantă și în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare...

Primarul ales al Chișinăului, Andrei Năstase a explicat pentru www.caleaeueropeana.ro de ce este importantă alegerea sa în această funcţie. 

„Această victorie este foarte importantă și în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare care se vor desfășura în toamna sau iarna acestui an. Este de datoria noastră, a forțelor pro-europene, pro-democratice și anti-oligarhice, reprezentate în acest moment de Platforma Dreptate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate, precum și de Partidul liberal Democrat și o bună parte a societății active, să păstrăm această unitate pe care am realizat-o în jurul unei candidaturi unice pe care am realizat-o în alegerile din 20 mai și 3 iunie. Trebuie atras tot ce e mai bun din societatea noastră, să nu divizăm dreapta”, a declarat el.

Potrivit lui, „în perspectiva alegerilor parlamentare, pe lângă unitatea noastră, avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri externi, a celor din UE, din SUA, dar și mai aproape de noi, clasa politică din România și mă refer întâi de toate la opoziția din România pentru că partidul de la guvernare îl sprijină pe Plahotniuc”.

„Va fi foarte complicat să demontăm această alianță. De asta zic că ar trebui să ne conjugăm eforturile cu partenerii noștri integri, onești, cu cei care au făcut mult bine în Republica Moldova și care fac în continuare, astfel încât la parlamentare să putem da o lovitură decisivă acestui binom Plahotniuc-Dodon care intenționează să realizeze o alianță după alegerile parlamentare. Până atunci vor încerca să acrediteze ideea că forțele politice emergente conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase ne împing către o alianță cu Dodon este un fals”, a mai declarat acesta.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...