Până mai ieri PD-ul mergea spre dreapta, dar şi-a schimbat strategia şi a revenit la centrism, postura sa dintotdeauna, declară jurnalistul Igor Volniţchi, invitat în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.
„PD-ul începe o nouă poziţionare, vine undeva pe centru şi a folosit foarte abil ziua de 9 mai pentru a reveni la centrismul său. PD-ul ţinteşte un scop anume undeva în perspectiva apropiată de jumătate de an, poate din perspectiva postelectorală de mai mult de jumătate de an, poate un an. Probabil PD-ul intuieşte că va urma o nouă polarizare a Republicii Moldova, fie că va fi între unionişti şi statalişti, fie între euro-integraţionişti şi cei care pledează pentru integrarea pro Est”, consideră Igor Volniţchi.
Tot el a mai adăugat că dezbinarea societăţii Republicii Moldova este acea frână care ne-a împiedicat să ne mişcăm înainte în toţi aceşti ani.
În cadrul emisiunii, vicepreşedintele Parlamentului, Valeriu Ghileţchi, a spus că cei care astăzi insistă asupra victoriei, o fac din considerente politice şi geopolitice.
Totodată el a mai menţionat că fascismul este condamnat şi în Europa şi faptul că 9 mai este şi Ziua Europei, este pentru că europenii au înţeles, spune el, că fascismul a fost o gravă eroare, dramă. „Ei au pus bazele unei comunităţi care să asigure pacea între naţiuni şi traiul prosper pentru cetăţeni. Lucrul acesta ar trebui şi pe noi să ne inspire. Nu doar faptul să trâmbiţăm şi să triumfăm că uitaţi-vă noi am învins fascismul. Da, l-am învins, dar astăzi suntem învinşi de o serie de probleme, de ordin social, de ordin economic. Şi ne uităm în vest şi vedem că ei prosperă. De ce nu am merge şi noi pe calea pe care au mers ei, în loc să tot mergem cu aceste drapele, fluturându-le şi spunând că noi am învins în ‘45. La ce ne ajută această victorie dacă oamenii trăiesc în sărăcie şi mizerie astăzi?”
www.tvrmoldova.md











