[ X ]
Important20 Aprilie 2018 15:00

Alexandru Machedon: Venim cu un program electoral complex, serios care răspunde temeinic la problemele majore ale capitalei

În cadrul unui interviu acordat pentru www.oficial.md, Alexandru Machedon, şeful staff-ului electoral al candidatului la Primăria municipiului Chişinău, Andrei Năstase, a fost întrebat şi despre soluțiile pentru problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei.

„Evident că în aceste alegeri venim cu un program electoral complex, serios care răspunde temeinic la problemele majore ale capitalei. Numărul acestora este mult prea mare şi oamenii nu pot aştepta la infinit soluţionarea lor. Echipa noastră are o viziune clară în acest sens, iar soluţiile pentru fiecare problemă în parte sunt expuse în oferta noastră electorală reală și perfect realizabilă! Vom propune un program de guvernare locală în Chişinău pentru minimum 5 ani, care va cuprinde atât acţiuni pe termen scurt (câteva luni), cât şi acţiuni pe termen mediu şi lung. Însă, noi înţelegem că, pentru a ne putea implementa viziunea privind soluţionarea problemelor capitalei, trebuie mai întâi să învingem în bătălia pentru Primărie. Şi când spunem că trebuie să învingem, am în vedere o victorie comună a forţelor cu adevărat pro-europene și antioligarhice”, a declarat el.

Întrebat cum califică decizia PAS de a-l susține pe Andrei Năstase la Primăria capitalei, Alexandru Machedon a răspuns: „Conştienţi de importanţa momentului istoric, Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi Partidul „Acţiune şi Solidaritate”, au decis să sprijine un candidat comun la Primăria capitalei – Andrei Năstase. Această decizie a stricat jocurile oligarhilor, iar reacţiile lor furibunde, campaniile media de denigrare declanşate sunt cea mai bună dovadă în acest sens. Regimul a fost din nou strâns cu uşa la perete exact ca şi în alegerile prezidenţiale din 2016 şi exact ca şi atunci va pune în aplicare diverse scheme murdare pentru a împiedica preluarea Primăriei Chişinăului de către Andrei Năstase şi echipa sa, cei care cu adevărat doresc binele şi prosperarea capitalei, a întregii ţări. Prin urmare, consider decizia Maiei Sandu și PAS drept una responsabilă și corectă”.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...