[ X ]
Breaking news4 Aprilie 2018 16:18

Guvernul a aprobat crearea Agenţiei de Investiţii! Filip: Contăm pe o promovare adevărată

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o hotărâre cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Investiţii.

După cum informează TRIBUNA, aceasta va fi creată prin fuziunea Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova și a Agenţiei Turismului și va fi subordonată direct Guvernului.

„Este o Agenție importantă și contăm pe o promovare adevărată, mult mai eficientă decât a fost până acum, fie că vorbim de serviciile turistice, fie că vorbim de atragerea investitorilor și prezentarea Republicii Moldova ca o destinație pentru investiții”, a spus prim-ministrul Pavel Filip.

Noua entitate are misiunea de a contribui la creşterea economică prin sporirea nivelului investițiilor străine, creșterea volumului exporturilor și dezvoltarea turismului. Astfel, funcțiile Agenției țin de promovarea imaginii ţării pentru atragerea investiţiilor străine, susţinerea activităţii investiţionale şi protejarea investiţiilor, promovarea exporturilor, a turismului și fortificarea diplomaţiei economice.

În contextul creării Agenţiei, pe lângă funcțiile de atragere a investițiilor și de promovare a exportului, Ministerul Economiei şi Infrastructurii va prelua atribuția de elaborare a politicilor în domeniul turismului. Transferul acestor atribuții către minister va asigura o deschidere mai mare și o comunicare mai eficientă a Guvernului cu investitorii străini, inclusiv cei strategici.

Efectivul-limită al autorității este stabilit în număr de 30 de unităţi.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...