[ X ]
Breaking news16 Martie 2018 13:30

Agenția Servicii Publice va înregistra organizațiile necomerciale

Ministerul Justiţiei (MJ) va transmite atribuțiile de înregistrare a organizaţiilor necomerciale către Agenţia Servicii Publice. În ședința plenară de astăzi, Parlamentul a votat în lectură finală,  un proiect de modificare a legislației în acest sens.

După cum informează TRIBUNA, noile modificări prevăd că Agenţia Servicii Publice va înregistra publicaţiile periodice şi agenţiile de presă, asociaţiile obşteşti, inclusiv  filialele şi reprezentanţele acestora, fundaţiile, filialele şi reprezentanţele fundaţiilor străine, patronatele, sindicatele, cultele religioase şi părţile componente ale acestora.

De asemenea, va înregistra partidele politice şi organizaţiile de mediere.

Totodată, Ministerul Justiției, în limitele stabilite de legile speciale, va avea dreptul de avertizare a unor organizaţii necomerciale în cazul constatării abaterilor de la prevederile statutare, de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru suspendarea activităţii sau lichidării organizaţilor necomerciale în cazul în care activitatea pe care o desfăşoară este contrară prevederilor legale.

De asemenea, în actele legislative care reglementează crearea, organizarea şi funcţionarea organizaţiilor necomerciale a fost revăzut şi micşorat termenul de înregistrare a unei organizaţii necomerciale de la 30 zile la 15 zile.

Un alt aspect revăzut este transferarea către Agenţie a competenţelor de înregistrare nu doar a asociaţiilor obşteşti republicane şi internaţionale, dar şi cele locale. Această modificare are scopul de a dezvolta principiul ghişeului unic și asigurarea evidenţei unice şi comprehensivă a persoanelor juridice.

Potrivit autorilor, transferul unor competenţe ale Ministerului Justiţiei către alte autorităţi publice constituie o soluţie optimă în contextul reformei administraţiei publice şi  delimitează funcţiile de elaborare şi de promovare a politicilor de cele de implementare a acestora.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...