În cadrul campaniei naționale „La sfat cu Poporul”, Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM), a identificat ideea susținerii produsului autohton ca o soluţie pentru problemele cetățenilor, a localităţilor, dar și pentru problemele cu care se confruntă economia Republicii Moldova. Iar drept consecinţă, aceasta urmează să fie introdusă în programul formaţiunii.
„PPRM va identifica măsurile de susținere și promovare a produselor moldovenești în cadrul noului program politic al partidului, care va reprezenta viziunea POPORULUI de a scoate țăra din impas. În loc de politicile de slujire geopolitică, care conduc la distrugerea statului Republica Moldova, vom pleda pentru politica POPORULUI, pentru popor și pentru tot cei aparține poporului. Vom readuce cultura consumului produselor moldovenești, (legume, fructe, vinuri) prin campanii de promovare lansate în cadrul tîrgurilor produsului autohton, prin dezvoltarea turismului rural și prin politici de promovare a produselor moldovenești pe piețele din exterior. Măsurile propuse vor fi susținute prin alte politici de subvenționare a agriculturii și de protejare a producătorului autohton”, notează, într-un material publicat pe site-ul oficial al formaţiunii, liderul PPRM, Alexandru Oleinic.
Potrivit lui, „promovarea produsului autohton va constitui principalul reper al noului model de dezvoltare economică a Republicii Moldova, propus de Partidul Popular, care va asigura dezvoltarea fiecărei localități și a fiecărui cetățean”.
Cristina Gurez











