[ X ]
Exclusiv19 Decembrie 2017 06:30

Andrei Năstase despre strategia PDA şi PAS pentru următoarele alegeri parlamentare

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase fost întrebat: Ce strategie veţi avea pentru următoarele alegeri parlamentare?

„Vom pregăti o ofertă politică comună cu care vom realiza alternanța la putere. În ceea ce privește strategia noastră, în viitorul cel mai apropiat vom veni către cetățeni cu un plan de acțiuni foarte concret care va arăta agenda noastră politică comună, inclusiv cea electorală”, a declarat el.

Potrivit spuselor sale, „pe lângă pregătirea și implementarea unei strategii electorale, în acest moment suntem preocupați cu unele lucruri grave care se întâmplă în țară”. „Astfel, suntem datori să întreprindem mai multe acțiuni, printre care: anularea votului mixt,  determinarea guvernării de a publica raportul Kroll 2, renunţarea la eliberarea de răspundere penală, sub paravanul decriminalizării activităţilor economice, a persoanelor culpabile din sectorul bancar; îndeplinirea tuturor celor 28 de condiţii, astfel ca Republica Moldova să poate obţine asistenţa macofinaniară din partea UE, salvarea râului Nistru de la pericolul distrugerii prin suspendarea negocierii Acordului de funcţionare a complexului hidroelectric nistrean, etc.”, a mai declarat liderul PDA.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...