Andrei Galbur, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, vicepremier, cel mai probabil, va pleca din această funcţie în cadrul schimbărilor anunţate de guvernare în componenţa Guvernului, ce ar urma să se producă după 19 decembrie. Despre aceasta reporterului TRIBUNA i-au comunicat surse bine informate din cadrul Guvernului, care au solicitat anonimatul.
Potrivit acestora, Andrei Galbur ar urma să plece în funcţia de Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.
Totodată, sursele au refuzat să spună cine ar putea veni în locul lui Andrei Galbur în fruntea diplomaţiei moldoveneşti.
Cristina Pendea












