[ X ]
Breaking news21 Noiembrie 2017 12:03

Serviciul Vamal a lansat un nou proiect: „Este o premieră pentru țara noastră”

Serviciul Vamal al R. Moldova a lansat, astăzi, proiectul Twinning „Suport în modernizarea Serviciului Vamal în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere”.

După cum comunică TRIBUNA, proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și va fi implementat în următorii 2 ani.

În cadrul ceremoniei de lansare, directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a menționat că proiectul acesta va facilita procedura de vămuire.

„Ne bucurăm să fim asistați de experți de prima clasă din cadrul instituțiilor vamale ale Lituaniei și Italiei. SV s-a angajat plenar pentru implementarea cerințelor expuse în Acordul de Asociere, inclusiv DCFTA. Este o premieră pentru țara noastră, dar mai cu seamă pentru agenții economici. Implementarea ghișeului unic și sistemul computerizat de tranzit va permite economisirea timpului, resurselor și a operațiunilor de vămuire. Aceste instrumente vor diminua riscurile de fraudă și corupție”, a spus Vitalie Vrabie.

Ambasadorul UE în R. Moldova, Peter Michalko, a menționat că proiectul va duce la dezvoltarea cu succes a mediului de afaceri.

„Prin implementarea ghișeului unic și a sistemului computerizat de tranzit se va îmbunătăți calitatea serviciilor, se va reduce timpul de așteptare și se va reduce corupția. Serviciul Vamal va avea consultanță din partea experților europeni prin depunerea în tranzit. Ghișeul unic reprezintă o facilitare care va permite persoanelor să depună informațiile la un singur post de tranzit. Sistemul computerizat va permite diminuarea riscurilor de fraudă”, a spus Ambasadorul UE în RM.

Cristina Pendea 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...