[ X ]
Important19 Octombrie 2017 17:00

OPINIE: O întâlnire trilaterală între Candu, Dodon și Filip ar trebui să aibă loc

Dacă Parlamentul Republicii Moldova își dorește să îl aducă la ordine pe șeful statului sunt necesare acțiuni concrete din partea legislativului: crearea unei comisii parlamentare de anchetă și solicitarea unui aviz de la Curtea Constituțională în acest sens. Abia după desfășurarea acestei anchete parlamentare președintele legislativului, Andrian Candu ar putea să îl substitue pe șeful statului. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş.

După cum relatează TRIBUNA, el susţine că nu știe ce vor decide parlamentarii moldoveni. „În condițiile în care Republica Moldova este un stat parlamentar, ei sunt decidenții politici. Sunt sigur că nu vom avea, așa cum își dorește Igor Dodon, alegeri parlamentare. Răzvrătirile președintelui Dodon ar trebui să aibă niște limite, ca să nu explodeze mămăliga și să sărim în aer cu toții, indiferent de simpatiile politice. Aceste norme de conduită între cele trei instituții care exercită puterea în statul moldovean, Parlament, Guvern, Președinție, ar trebui stabilite de pe acum. Mai ales că 2018 este un an electoral. De asta, cât nu e prea târziu, ar trebui să existe o întâlnire în care aceste reguli politice să fie bătute în cuie și abia după, să fie dezgropată securea războiului electoral”, crede Victor Nichituş.

În opinia sa, dacă Parlamentul va aplica o mustrare prea aspră şefului statului, aceasta „ar fi provocatoare şi ar da naștere unor confruntări politice din care Moldova nu ar ieși deloc bine”. „De asta, o întâlnire trilaterală între Candu, Dodon și Filip ar trebui să aibă loc. Acolo, ar trebui să se decidă modul de funcționare al statului moldovean în viitorul și dramaticul an electoral ce urmează”, susţine el.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...