[ X ]
Breaking news4 Octombrie 2017 15:30

Deputații - în ședință: Biroul permanent a aprobat ordinea de zi

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat astăzi ordinea de zi a ședințelor în plen pentru perioada 5-13 octombrie curent.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, la ședința de astăzi, Biroul permanent a aprobat raportul Direcției petiții și audiențe privind examinarea, analiza tematică și sistematizarea rezultatelor examinării petițiilor în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2017.

„În primele 6 luni ale anului au fost înregistrate 1904 petiții și adresări verbale. Majoritatea au fost adresate de persoane fizice, iar 16,4% – adresate de organizațiile legal constituite. Cele mai multe petiții vizează respectarea legislației, urmate de solicitări de explicare a normelor și propuneri de modificare a legislației și protecția socială”, se spune în comunicat.

De menționat că, a fost modificată Hotărârea pentru instituirea Platformei parlamentare de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova. „Președintele Parlamentului Andrian Candu a încurajat toți deputații să se implice în ședințele organizate pe această platformă”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...