TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 9 septembrie 2016.
CEC a constituit consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale
Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit 35 Consilii electorale ale circumscripţiilor electorale – în toate centrele raionale, dar şi în municipiile Chişinău şi Bălţi.
Întrevederile Premierului Filip şi Speakerului Candu cu Christa Markwalder
Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Președinta Consiliului Național al Adunării Federale a Confederației Elvețiene, Christa Markwalder, în cadrul căreia cei doi oficiali au discutat despre relaţiile moldo-elveţiene şi perspectivele de aprofundare a cooperării între Republica Moldova şi Elveţia. În aceeaşi zi, Christa Markwalder a avut o întrevedere cu Speakerul Andrian Candu.
Noi observatori electorali
CEC a acreditat 169 observatori naționali din partea din partea Asociației obștești „Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016. Totodată, CEC a acreditat şi un expert electoral internațional din partea Comisiei Electorale Independente a Regatului Hașemit al Iordaniei.
Solicitarea diasporei din Rusia
Reprezentanții diasporei Republicii Moldova în Federația Rusă „Baștina” au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, poziția referitor la alegerile prezidențiale. Totodată, ei au solicitat să fie deschise secţii de votare la: Moscova – 7, Sankt Petersburg – 5, Ivanovo – 2, Iaroslavl – 1, Reazan – 1, Kursk – 1, Voronej – 3, Kirov- 1, Tula – 1, Murmansk -1, Surgut – 2, Nefteiugansk -1, Nijnevartovsk -1, Tiumeni – 1, Kostroma – 3.
Rezultatele Campaniei „Aderă Acum”
Serghei Ostaf, directorul Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO), în cadrul conferinței de presă „Integrarea europeană și beneficiile concrete și individuale ale fiecărui cetățean. Rezultatele de activitate primele 2 săptămîni”, a prezentat rezultatele Campaniei „Aderă Acum”. El a menţionat că 86% dintre persoanele, care au discutat cu voluntarii Campaniei, s-au pronunțat pentru alegerea unui Președinte pro-european.
Şedinţă festivă la Parlament
La Parlament a avut loc şedinţă festivă, dedicată celei de-a 25-a aniversări a Independenței Republicii Moldova, la care au participat reprezentanţi ai mai multor ţări, dar şi oaspeţi de la Bruxelles. După şedinţă, delegaţiile străine au avut un şir de întrevederi cu conducerea Parlamentului şi a Guvernului RM.
Angajamentul lui Roman Mihăieş
Candidatul independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Roman Mihăieș, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat unele aspecte ale programului electoral, dar și a prezentat poziția sa față de Unirea cu România. El a declarat că, dacă va deveni Președinte, va lupta pentru ca lucrul acesta să se întîmple.
Iurie Leancă a prezentat semnăturile
Grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului Partidului Popular European din Moldova (PPEM) la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a depus la CEC listele de subscripție cu semnăturile colectate – circa 20 mii.
Noi pretendenţi la Preşedinţia RM
La CEC s-au adresat cu cereri de înregistrare a grupurilor de iniţiativă în susţinerea lor următorii pretendenţi la funcţia de Preşedinte al RM: ex-Premierul Vasile Tarlev, Preşedinte al Consiliului Congresului Internaţional al Industriaşilor şi Antreprenorilor (CCIIA); Geta Savițchi, originară din satul Horodiște, raionul Dondușeni; activista Maia Laguta. Totodată, şi soția ex-deputatulului Veaceslav Platon s-a adresat cu o solicitare la CEC, pentru a aflat detalii despre procedura de înregistrare a unui grup de inițiativă în susținerea unui candidat la prezidențiale, iar ulterior la CEC a venit şi avocatul acestuia, însoţit de un grup de susţinători. Totuşi, CEC a refuzat să înregistreze grupul de iniţiativă în lipsa fostului deputat, care se afla în detenţie preventivă.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016











