[ X ]
Important24 August 2017 09:52

Una dintre cele mai mari companii din Moldova îşi extinde activitatea

Societatea pe acțiuni „INTROSCOP”, care produce cablaje și module electrice pentru mai multe cunoscute mărci de automobile ca: Mercedes-Benz, Volkswagen, Volvo, Nissan, intenţionează să-și extindă activitatea în această toamnă. Despre aceasta Directorul General al companiei, Valeriu Bodiu, le-a comunicat unui grup de jurnalişti şi bloggeri, care au vizitat întreprinderea.

După cum relatează TRIBUNA, Societatea pe acțiuni „INTROSCOP” (fosta uzină „Electrotocipribor”, Asociația de producție „Volna”) este a doua ca mărime companie din domeniul automotiv după volumul de producere și numărul de angajați.

Compania, care a fost fondată în anul 1959, era cunoscută anterior peste hotarele țării ca cel mai mare producător de sisteme ultrasonice de testare nedistructivă din spațiul Europei de Vest și al țărilor CSI. Astăzi, S.A. „INTROSCOP”, în cooperare cu concernul german LEONI AG și cu holdingul japonez SUMITOMO, produce cablaje și module electrice pentru mai multe cunoscute mărci de automobile.

Valeriu Bodiu, Directorul General INTROSCOP S.A., personal i-a condus pe jurnalişti şi bloggeri prin sălile întreprinderii şi le-a povestit în detalii despre activitatea companiei. De asemenea, jurnaliştii au avut ocazia să se informeze din prima sursă, discutând cu angajaţii întreprinderii.

Valeriu Bodiu,  a menţionat că noua etapă în dezvoltarea companiei a început în anul 2008, când aceasta a devenit privată. Pe parcursul anilor ce au urmat S.A. „INTROSCOP” a cunoscut un proces de restructurare și modernizare continuă. Schimbarea de management a condus la concentrarea eforturilor companiei „INTROSCOP” SA pe cooperarea internațională, iar priorităţile companiei sunt orientarea la necesităţile clientului, calitatea produselor şi a serviciilor, precum și optimizarea proceselor și a costurilor.

Actualmente, la S.A. „INTROSCOP” activează peste 2 000 de persoane, dar Directorul spune că chiar în acest moment întreprinderea poate asigura cu un loc de muncă încă 300 – 500 persoane. Condiţiile de muncă la întreprindere sunt atractive, deoarece, pe lângă salarii bune (un muncitor necalificat poate ridica pina la 7 mii lei), angajaţii sunt asiguraţi cu transport (în raza de 60 km în jurul Chişinăului), dar şi cu subvenţii pentru mâncare.

„Deja în toamna acestui an vom lansa un nou proiect, astfel că vom majora și volumul de producere și, respectiv, numărul de angajați. Suntem mândri cu rezultatele noastre”, spune Directorul General al S.A. „INTROSCOP”, Valeriu Bodiu.

De notat că Introscop SA îşi desfăşoară activitatea în baza standardelor ISO9001:2008, ISO ITS1649:2009.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...