[ X ]
Important26 Iulie 2017 06:30

Avertisment: O fantomă geopolitică la hotarul Republicii Moldova!

„Anunţul făcut de separatiştii ucraineni, privind intenţia de a constitui un nou stat (Malorussia), care ar cuprinde nu doar regiunile rebele, ci şi s-ar extinde asupra întregului teritoriu ucrainean, în mare parte, a fost tratat cu superficialitate”, scrie, într-o postare pe blogul personal, ex-Preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, Veaceslav Untilă.

Potrivit lui, „dintr-un punct de vedere, această atitudine poate fi înţeleasă, căci, una e declarația regimului separatist ce controlează o zonă separatistă şi cu totul alta e să-ți extinzi controlul asupra celui mai mare stat (ca teritoriu) din Europa, care este Ucraina”. Totodată, în opinia sa, problema nu trebuie ignorată.

„Anterior, o idee asemănătoare celei enunţate de separatiştii ucraineni a fost destul de discutată. Atunci, de asemenea se vorbea despre un nou stat, numai că acesta avea să se numească Novorussia, nu Malorussia. Respectivul stat urma (cel puţin aşa afirmaţii se făceau auzite) să includă şi unele teritorii ale Republicii Moldova. Unii au tratat cu scepticism (iar uneori cu sarcasm) această intenţie, alţii au îndemnat la precauţie şi vigilenţă, dar cert este că declaraţiile de acest fel au precedat evenimentele ce au condus la dezmembrarea teritorială a statului vecin. Ar mai fi de notat că, se vehicula ideea extinderii spaţiului separatist ucrainean până la frontierele Republicii Moldova, unde se află un alt spaţiu separatist – regiunea transnistreană”, notează Veaceslav Untilă.

El menţionează că nu ştie „ce planuri urmăresc în realitate cei ce vorbesc acum despre proiectul Malorussia şi în ce măsură acesta poate fi considerat un „succesor” al proiectului Novorussia”. „Îngrijorător este că ideea respectivă a fost lansată imediat după ce Ucraina şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO. În context, vom aminti că dezmembrarea teritorială a Ucrainei a început după ce ţara a decis să meargă pe calea asocierii cu Uniunea Europeană”, scrie Veaceslav Untilă.

Cât despre Republica Moldova, el menţionează că, „chiar dacă e să facem abstracţie de scenariile pesimiste, nu putem trece cu vederea faptul că orice destabilizare de situaţie din ţara vecină se răsfrânge şi asupra noastră”. „De aceea, trebuie să urmărim atent desfășurarea evenimentelor”, concluzionează Veaceslav Untilă.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...