[ X ]
Important21 Iulie 2017 11:45

PCRM declară boicot ședințelor Parlamentului până la sfârșitul sesiunii de primăvara – vară

Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a anunțat că boicotează ședințele Parlamentului până la finele sesiunii de primăvara-vară a Parlamentului.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, motivul PCRM de a boicota ședințele este adoptarea în grabă a modificării sistemului electoral în unul mixt.

Potrivit lor, prin acest vot „alianța politică dintre democrați și socialiști a luat forma finală”.

Totodată, PCRM mai spune că, în perioada de timp rămasă până la sfârșitul sesiunii, majoritatea parlamentară „planifică să adopte un șir de proiecte de legi de orientare antisocială, care nu au nimic comun cu interesele majorității cetățenilor țării”.

„Fracțiunea PCRM în Parlament nu are de gând să participe la această bacanală socialist-democrată și, în semn de protest, declară boicot ședințelor Parlamentului până la sfârșitul sesiunii de primăvara – vară. Deputații fracțiunii PCRM își vor continua activitatea lor sistemică în scopul consolidării întregii societăți moldovenești în lupta pentru eliberarea Moldovei”, se spune în declarația PCRM.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...