[ X ]
Breaking news20 Iulie 2017 11:53

Președintele Parlamentului: Începând cu 2018, alegerile parlamentare se vor face după noul sistem – cel mixt

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat, în timpul ședinței Parlamentului, că, începând cu anul 2018, alegerile parlamentare se vor face după un nou sistem – cel mixt.

După cum comunică TRIBUNA, Andrian Candu a menționat că fiecare cetățean va fi reprezentat în Parlament.

„50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, 51 – pe circumscripții uninominale. Vor fi reprezentați în Parlament și cetățenii țării, și cei din regiunea transnistreană, și cei din Diaspora. Ne aducem la îndeplinire promisiunea făcută cetățenilor. Ceea ce nu au realizat alții, am realizat noi”, a spus Candu.

Totodată, Andrian Candu a mulțumit partenerilor externi, membrilor Comisiei de la Veneția, Parlamentului European, Comisiei Europene, membrilor societății civile care au participat la dezbateri.

„Regret că, partidele de opoziție nu au luat parte la aceste dezbateri și chiar și acum provoacă spiritele, cheamă la proteste agresive și violente. Toți au dreptul să protesteze, dar acestea trebuie desfășurate în cadrul legal”, a spus Andrian Candu.

Amintim că, astăzi, Legislativul a votat în lectura a II-a proiectul de lege privind sistemul mixt de vot.

Cristina Parfeni 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...