[ X ]
Breaking news20 Iulie 2017 10:32

Liberal-democrații au cerut audierea Premierului în Legislativ

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a solicitat astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, audierea Guvernului.

După cum informează TRIBUNA, în argument, deputatul PLDM, Iurie Țap, a declarat că Parlamentul are două funcții de bază, de rând cu legiferarea este și controlul parlamentar.

„Strategia de reformă a Administrației Publice, care a fost aprobată în baza radiografiei Sygma și care este un răspuns partenerilor de dezvoltare și implementarea a corpului, spune foarte clar insuficiența controlului parlamentar asupra executivului și mai mult lipsa acestui control influențează negativ politice și produsele Guvernului. În acest context, pornind de la prevederile regulamentului Parlamentului RM, solicităm audierea raportului Guvernul privind activitatea în perioada primei sesiuni”, a precizat deputatul.

Totodată, PLDM a cerut și audierea raportului anual al Procurorului general cu privire la activitatea Procuraturii.

De menționat că, ambele propuneri nu au fost susținute.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...