„Constat că Maia Sandu este noul protejat politic al PPE în Republica Moldova. Iată de ce, Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate nu se poate abate de la indicațiile primite de la popularii europeni. Probabil este o condiție pentru a primi ajutor pentru competiția electorală din 2018”, scrie, într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş.
Potrivit lui, „indicațiile primite din partea liderilor PPE nu țin cont de opiniile și crezul majorității cetățenilor moldoveni”. „Ăsta e principalul motiv pentru care partidele politice moldovene nu pot ajunge la un compormis pe teme politice importante – afilierile politice transnaționale le dictează să nu facă așa ceva”, crede jurnalistul.
El susţine că, „de dragul accederii în viitorul Parlament al Republicii Moldova, cel din 2018, Maia Sandu s-a lăsat atrasă în capcana unei lupte politice transnaționale care nu ține cont de interesele băștinașilor ori de consens”.
Cristina Pendea











