TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 3 iulie 2016.
Platforma DA la Cahul şi Leova
Membrii Platformei „Demnitate şi Adevăr” (DA) au continuat întîlnirile cu cetăţenii. Astfel, mai mulţi reprezentanţi ai Platformei DA au mers la Cahul şi la Leova, unde au discutat cu oamenii despre situaţia din ţară şi cele mai stringente probleme ale locuitorilor.
Desemnarea Maiei Sandu
Preşedintele Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Maia Sandu a fost desemnată în calitate de candidat al formaţiunii la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată la prima ședință a Consiliului Politic Național al PAS. Totodată, Consiliul a confirmat necesitatea continuării discuțiilor cu alte forțe politice de centru-dreapta în vederea identificării unui candidat unic.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016











