[ X ]
Important29 Iunie 2017 16:53

Renato Usatîi a comentat condamnarea „grupului Petrenco”: „A răsunat ca un diagnostic întregii ţări”

Condamnarea „grupului Petrenco” este o ruşine pentru întreaga Moldovă – consideră liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.

Într-o postare pe o reţea de socializare, el a menţionat că „indubitabil, CEDO va lua apărarea fostului deputat şi amicilor săi, iar în rezultat, această condamnare va fi achitată de toţi plătitorii de impozite din Moldova”.

„Judecătoria sectorului Rîşcani a recunoscut vinovaţi deţinuţii politici din „grupul Petrenco” în dosarul în care anchetatorii nu au avut nicio singură probă, în schimb apărarea a adus dovezi privind manipularea datelor de umplutură ale aşa-numitelor probe”, a scris liderul „Partidului Nostru”.

Usatîi a subliniat că fostul deputat Petrenco şi amicii săi au primit termene cu suspendare graţie implicării comunităţii internaţionale. „Într-o oarecare măsură aceasta este o victorie obţinută graţie răsunetului acestui dosar, precum şi implicării active a comunităţii internaţionale. E bine că Grigore Petrenco, Pavel Grigorciuc, Alexandr Roşco, Mihail Amerberg, Andrei Druzi, Oleg Buznea şi Vladimir Jurat sînt în libertate, dar mare bucurie nu e”, a scris el.

„Însăşi condamnarea a răsunat ca un diagnostic dat întregii ţări. Ruşine. Apărarea, desigur va face recurs, iar dosarul va ajunge pînă la Curtea Supremă de Justiţie, iar ulterior şi la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. CEDO cu siguranţă îi va stabili „grupului Petrenco” achitarea prejudiciilor şi va face absolut corect. Pentru această crimă a regimului Plahotniuc, pentru suferinţele oamenilor nevinovaţi, vor achita toţi plătitorii de impozite din Moldova”, a conchis el.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...