[ X ]
Important28 Iunie 2017 16:00

Deputat: Ar fi bine să fie un consens mai larg decât cel la nivelul actului guvernamental

Reforma spitalicească, demarată de Ministerul Sănătăţii, este binevenită, dar cum se va înfăptui este o altă întrebare – susţine deputatul Octavian Grama, ex-vice ministru al Sănătăţii.

„Ne interesează ce vor face mai departe medicii, cum se vor deplasa la spitalele regionale. Nu cred că cineva va rămâne în afara acestei reforme, fiindcă nu se va închide nici o instituţie medico-sanitară publică. Nu o să se închidă absolut niciuna. Ele toate vor fi funcţionale. Eu în general aș lăsa mai puţine spitale. Conform proiectului reformei vor fi 11 spitale regionale, câteva centrale, mai performante. Ştim că în Estonia, de exemplu, la o populaţie de 1 milion 500 de mii sunt doar două spitale. Au avut şi ei 70-80 de spitale, dar într-un timp foarte scurt au făcut o reformă radicală. Ca teritoriu Estonia este mult mai mare faţă de Republica Moldova. Ca populaţie are un milion 500 de mii. Noi acum cred că avem în jur de două milioane 500 – două milioane 900 de mii. La o populaţie în descreştere este un nonsens să întreținem instituții medico-sanitare publice mari din moment ce nu avem calitate şi nu avem cheltuirea eficientă a banului public”, a declarat el, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”.

Potrivit lui, „faptul că s-a început această reformă e OK, mai departe trebuie să vedem cum va fi înfăptuită şi trebuie luate în consideraţie opiniile colegilor noştri medici din teritoriu”. „Ei îşi cunosc activităţile pe teren şi ar fi foarte bine să-i auzim. Conducerea Ministerului a spus că aşteaptă propuneri şi sugestii. Sper că vom găsi un numitor comun. Ar fi bine ca nu doar cei din actul guvernamental să accepte o formulă sau alta, dar ar fi bine să fie un consens mai larg, fiindcă ne afectează pe noi toţi indiferent de culoare politică. În 2005, în 2007, mai apoi în 2013 au fost blocaje de ordin politic”, a mai spus Octavian Grama.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...