[ X ]
Important2 Iunie 2017 09:04

Unicul politician din RM care e de 25 de ani la putere se gândeşte să se retragă

Marian Lupu, fost ministru al Economiei, fost Preşedinte al Parlamentului şi fost lider al PDM, care acum e deputat şi lider al fracţiunii parlamentare a PDM, admite că nu va mai candida la un nou mandat de deputat şi că, în genere, s-ar putea retrage din politică. Despre aceasta el a declarat în cadrul unei emisiuni de la TVC-21.

„Sunt de 12 ani în Parlament. Lucrurile pe care le fac nu se schimbă, cunosc toate lucrurile. Asta nu te mai excită, nu te mai inspiră la nimic”, a declarat el, precizând că nu-l interesează nici revenirea în funcţia de ministru al Economiei, dar nici iniţierea unui nou proiect politic.

Totodată, Marian Lupu a lăsat să se înţeleagă că se mândreşte cu faptul că PD este acum partid parlamentar datorită lui.

De notat că Marian Lupu este unicul politician din Moldova care, în toţi cei peste 25 de ani de independenţă, fie a fost la putere, fie a activat în cadrul diferitor instituţii de stat, având tangenţe cu puterea.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...