[ X ]
Exclusiv1 Iunie 2017 12:00

(EXCLUSIV) Poezii pentru copii scrise de un cunoscut politician din Moldova

Toți îl cunosc pe Sergiu Coropceanu ca și Secretar general al Partidului Social Democrat, ca și om de afaceri, ca și fost candidat la Primăria capitalei, dar puțini știu că el scrie și poezii pentru copii.

Cu prilejul Zilei internaționale a copiilor, politicianul a acceptat să pună la dispoziția portalului nostru în exclusivitate câteva poezii ale sale, dedicate copiilor.

El ne-a dezvăluit că lucrează la o carte de poezii pentru copii, care va fi trimisă în curând în tipar, iar ulterior va fi distribuită gratis copiilor din întreaga țară, în cadrul unor acțiuni de binefacere

Omul leneș
Toata lumea-i în mișcare,
De la mic și pîn la mare.
Munca-i ceea ce-i unește,
Rezultatul îi hrănește.
Numai unul nu muncește,
Acela „Leneș” se numește.

Ghiocelul
În pădure, de sub zăpadă,
An de an, parcă-i la fel,
Este intr-o nouă viață
Prea frumosul „Ghiocel”.
Prima floare a primăverii, bucuria tuturor.
Un semn nou al învierii
Și simbol de mărțișor!

Buburuza
E micuță și frumoasă,
Gingașă și luminoasă!
Pete negre pe spinare,
Colorate aripioare.
Când vrea zboară, când vrea merge,
Pe copii ii înveselește.
Știți de cine se zvonește?
„Buburuză” se numește!

Albina
Zum-zum-zum, zboară la deal,
Zum-zum-zum, zboară la vale,
După miere și nectar
Fuge albina muncitoare.
Uite o floare de salcâm,
Uite și o floare de tei
Cu privirea cât cuprinde
Toate sunt florile ei.

Visul vacanței
Aștept cu mare nerăbdare
Să vină vacanța mare,
Să merg la bunicuța-n sat,
Sa mai stau cu ea la sfat.
La puișori să dau mâncare,
Rățuștelor apa la soare,
Cu cățelușul, doar în doi,
Să merg la Nistru și-napoi!
În pădure tot voi merge
Și la rîu ca să prind pește.
Toate lucrurile ce-mi plac
În curând o sa le fac!

Păpădia
Toate florile din lume
Sunt frumoase, sunt minune.
Una însă, e specială,
E din familia regală.
De-ți faci din ea o coroniță,
Devii cea mai simpatică domniță.
Și în Moldova se găsește,
„Papadie” se numește!

Peștișorul vrăjitor
Cel mai mare vrăjitor,
Este micul peștișor.
Fiecare poruncă dată
O îndeplinește-ndată.
Pare interesant să fie,
Mi-ar prinde bine, chiar și mie.
Adevărul însă este,
Peștișoru-i din poveste.

Peștișorul
Ionel le vrea pe toate,
Multe jucării și-o carte.
Cineva să i le dea
Îndeplinind porunca sa.
A apelat la peștișor
Cel mai mare vrăjitor!
„Peștișor de aur bun,
Adă-mi mie tot, ce-ti spun!”
Peștișorul bun cum este,
Cum îl știm noi din poveste,
I-a adus lui Ionel
Totul, ce și-a dorit el.
Iar apoi când a plecat
Lui Ionel un sfat i-a dat:
„De acum tot înainte
Numai de tine depinde”.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...