[ X ]
Important31 Mai 2017 17:00

Declaraţia făcută de Dorin Chirtoacă după reţinerea lui Vlad Filat care acum se întoarce împotriva sa

În octombrie 2015, atunci când procurorii moldoveni l-au reținut pe Vlad Filat, prim-vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, afirma că, „hora caracatiței corupției din Parlamentul Republicii Moldova nu putea să dureze la nesfârșit. Trebuie să înceapă același proces de purificare, un purgatoriu al clasei politice din Moldova, așa cum se întâmplă în România de circa zece ani”. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş.

După cum relatează TRIBUNA, el notează că „toate procesele de purificare au costuri politice” şi menţionează în context că „toate costurile dezinfecției politice care se desfășoară în prezent vor fi purtate de Partidul Democrat”.

Jurnalistul susţine că „acest lucru nu este o manipulare politică” şi că „nici planificatul atentat la viața liderului democrat nu a fost o glumă, dar niici expulzarea a cinci diplomați ruși nu a fost mimată”.

„Nu știu dacă domnul Chirtoacă este ori nu vinovat. Dar dacă binomul românesc a trecut Prutul, așa cum, șăgalnic, a declarat domnul Băsescu, ar fi cumva vreo problemă? Constat doar că, liberalii moldoveni au fugit de responsabilitatea actului de guvernământ”, menţionează Victor Nichituş, precizând că „liberalii și-au asigurat un confort politic care ar putea să le aducă, înaintea alegerilor parlamentare din 2018, câteva puncte electorale”. „Ce vor face însă cu vocile care afirmă că  Unirea, a fost sloganul cu care liberalii moldoveni au acoperit găurile din bugetele pe care le-au administrat?”, se întreabă el.

Victor Nichituş susţine că şi-ar fi dorit „ca în 2018, anul Marii Uniri, echipa domnului Ghimpu să facă parte din Cabinetul de Miniștrii de la Chișinău”. „Am fi avut cu toți parte, la Chișinău, de manifestări fără precedent. Apropo, dacă le organizează domnul Plahotniuc și echipa Partidului Democrat din Moldova, se pune ori nu?”, mai notează sursa citată.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...