[ X ]
Important30 Mai 2017 06:30

De ce curentul unionist în RM este în creştere. Explicaţia unui deputat!

„Curentul unionist este în creștere, deoarece Guvernul României și-a schimbat politica în privința Republicii Moldova. Nu este o politică doar declarativă, dar și o politică de investiții. În fiecare a doua grădiniță vedem că vine câte o nouă tranșă de bani, o să avem 7 grădinițe din 10, care au beneficiat din granturile României. Aceasta aduce la creșterea numărului unioniștilor în RM sau a celor care își doresc unirea cu România”, a declarat, în cadrul unui interviu pentru www.oficial.md, deputatul liberal, Lilian Carp.

Întrebat care ar fi beneficiile pentru cetățeni, dacă Unirea cu România s-ar realiza din nou, Lilian Carp a răspuns:„În primul rând, vorbim de sistemul judiciar, atunci când acesta este corect – ești în siguranță că nu vei fi tras la răspundere pe criterii politice sau interese economice. Acesta este cel mai important lucru și este un impuls la dezvoltarea economică. Următorul beneficiul ar fi securitatea, automat vom fi sub umbrela NATO, nu vom fi în pericol că mâine sau poimâine Armata Rusă poate să ajungă la Chișinău. În al treilea rând – modernizarea, fiindcă România trece prin acest proces, odată cu aderarea la NATO și UE. Basarabia pe deplin ar beneficia de aceste lucruri, care ar avea doar avantaje pentru RM”.

Deputatul a menţionat că „asistența socială din România, după calitate, depășește ceea ce este în RM, vorbim de pensii, salarii, posibilități ca statul să poată, din punct de vedere social, să intervină pentru a putea garanta fiecăruia șanse egale la viață bună în statul român”.

Întrebat cum vedeți realizarea Unirii Republicii Moldova cu România, Lilian Carp a răspuns: „Nu există o formulă magică despre cum ar putea avea loc unirea. Primul pas care trebuie să-l întreprindem este racordarea legislației RM la legislația din România. Totodată, este un plan de lungă durată, în care partidele și forțele unioniste trebuie să muncească zi de zi pentru a crește acest procent. Astăzi vedem că în sondaje sunt deja 24% și acest procentaj a crescut în ultimii 3 ani de zile. În 6-7 ani de zile putem avea o majoritate pro-unionistă, care să depășească 52 la sută, atunci se poate realiza și un referendum”.

Notă: Versiunea integrală a interviului poate fi accesată la acest link. 

Mihaela Conovali

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...