Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă e în arest la domiciliu, viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu e în arest la domiciliu, șeful de Direcție, Igor Gamrețchi e în arest la domiciliu, fostul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama e în arest la domiciliu, Primarul de Orhei, Ilan Șor e în arest la domiciliu, mai mulți funcționari, agenți economici, oameni cunoscuți din R. Moldova – toți sunt în arest la domiciliu.

E o situație neobișnuită, nemaiîntâlnită până acum și dacă unii fac glume pe seama celor ce se întâmplă, iar alții spun cu răutate „așa le trebuie”, sunt și dintre acei care privesc lucrurile mult mai larg și se întreabă cum de a ajuns Moldova o țară în care cuvinte ca „arest la domiciliu”, „arest preventiv”, „condamnare” să fie noțiuni mai des folosite în contextul numelor persoanelor cu funcții de răspundere decât cuvintele obișnuite în astfel de cazuri – „reușite”, „probleme soluționate”, „proiecte implementate”, „nivel de viață mai înalt” etc.

De fapt, dacă e să privim lucrurile un pic mai larg astăzi putem vorbi nu doar despre funcționari în arest la domiciliu, ci despre o țară întreagă în postura respectivă. Oamenii nu mai ies la proteste, de parcă are avea o interdicție neoficială de a părăsi domiciliul; pe oamenii nu-i mai interesează nimic altceva decât propria soartă (exact ca și pe funcționarii ce se află acum în arest la domiciliu); oamenii se gândesc cum să scape din situația creată și să plece pentru totdeauna undeva departe, iar Moldova să rămână în urmă ca un vis urât (exact așa cum își doresc și majoritatea celor aflați acum în arest la domiciliu) etc. Privind lucrurile din acest punct de vedere, vrei nu vrei, ajungi la concluzia că toată Moldova e într-un fel de arest la domiciliu, iar celui ce va risca să părăsească domiciliul și să facă măcar un pas în afara propriei curți, i se va activa o pedeapsă cruntă – privațiune de libertate. De aceea, oamenii și stau în propriile curți și dau impresia că nimic nu-i mai interesează. Ei înțeleg că sunt în arest la domiciliu, chiar dacă acest arest e unul neoficial, dar nu stabilit de o instanță de judecată, și ar fi gata să încalce condițiile de detenție doar pentru a fugi pentru totdeauna din închisoarea cu numele frumos – Republica Moldova.

Dar să evadezi nu e chiar atât de simplu, iar cei ce reușesc să facă acest lucru sunt priviți cu un fel de invidie și admirație, totodată, de către acei ce continuă să rămână în arest la domiciliu. De fapt, acest arest la domiciliu e unicul lucru care mai ține oamenii în țară. Altfel, nu ar mai rămânea nici un cetățean pe aici. Poate doar acei ce vor sta la hotare și vor număra banii din importuri, bani din care de facto mai și supraviețuiește cel mai mare penitenciar din lume – Republica Moldova.

Dumitru Spătaru