„Maia Sandu trebuie să aibă în vedere că cele 47,89% (poate și mai mult) pe care le-a obținut la ultima rundă a alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie 2016 nu au fost atât pentru ea, cât împotriva pro-rusului Dodon, exponentul oficial al coloanei a cincea a Kremlinului. Fenomenul „Dorin Chirtoacă – 2007, 2011 și 2015” a funcționat și în cazul „Maia Sandu -2016”. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, ex-deputatul liberal-reformator, Valeriu Saharneanu.

Potrivit lui, „majoritatea alegătorilor Republicii Moldova sunt pro-europeni și votul lor solidar ar fi adus și la 13 noiembrie 2016 câștig de cauză acestor forțe, dacă în procesul electoral nu ar fi intervenit mâna criminală a centrului oligarhic de putere”.

„Maia Sandu trebuie să mai știe că mulți dintre alegători au rămas deziluzionați de prestanța ei de candidat și nemulțumiți de prestația avută în lupta de combatere a contra-candidatului său. Mai mult, o mare parte dintre ei consideră nefiresc de forțată insistența doamnei Sandu de a obține pentru sine (cu prețul pierderii startului electoral extrem de prețios) dreptul exclusiv de a candida în numele forțelor unite protestatare și anti-oligarhice și că această ambiție nu a fost acoperită de dovezi concludente că poate face față luptei. Multora li s-a creat impresia că insistența, parcă nemotivată, adusă până la încrâncenare, a Maiei Sandu de a fi recunoscută drept lider unic al opoziției anti-oligarhice ar fi fost să ia fața reprezentantului direct al mișcării protestatare. Efortul s-a văzut dedicat unor terțe (necunoscute?) interese și nu interesului național care era atunci și a rămas și acum – fisurarea mafiei oligarhice și salvarea Republicii Moldova”, notează Valeriu Saharneanu.

Potrivit lui, „dacă supunem acest comportament testului „Qui prodest?”, descoperim că el a convenit forțelor contra cărora Maia Sandu s-a angajat să lupte”.

„Până la urmă ea nu a îndeplinit obiectivul major al luptei și a ratat o victorie importantă. Ar fi prea îndrăzneț să emitem presupunerea că Maia Sandu ar fi o infiltrație extrem de sofisticată a Coordonatorului în Mișcare, dar insistența categorică, ultimativă, la rolul de lider unic, proasta prestație în duelurile cu Dodon, generozitatea față de ea a caselor de sondaje controlate politic, cât și respingerea la fel de categorică a participării la blocul anti-oligarhic a unui partid cu reale și importante active în lupta anti-oligarhică – a Partidului Liberal Reformator – ne poartă fără să vrem către aceste concluzii. Apropo, reformatorii au susținut-o fără învoire pe Sandu pentru ca într-un final ea să recunoască importanța gestului și să mulțumească sec pentru el”, scrie Valeriu Saharneanu.

El menţionează că vine cu aceste precizări, pentru că îşi doreşte în 2018 „o răsturnare reală a situației în favoarea democrației și a statului de drept, nu o imitație sterilă a luptei”.

„Asta trebuie să înțeleagă Maia Sandu, că rolul adjudecat în 2016 și asumat în prezent pentru perspectiva anului 2018 are nevoie de o abordare trecută prin filtrele notorietății de personalitate, dacă ea, notorietatea, se manifestă mai pregnant decât tarele de individualitate. Interesul național o cere”, concluzionează liberal-reformatorul.

Cristina Pendea