[ X ]
Exclusiv18 Mai 2017 16:00

Vladimir Voronin explică de ce PCRM nu participă la protestele împotriva guvernării

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), a fost solicitat să spună, reieşind din bogata sa experienţă politică, prin ce se explică faptul că la protestele împotriva puterii participă un număr nu chiar mare de cetăţeni.

„Organizarea protestelor este o problemă foarte, foarte complicată și dificilă. Pentru a organiza proteste de amploare, mai serioase, la care să participe zeci sau poate sute de mii de cetățeni, trebuie un pretext, trebuie o lozincă clară care să-i unească pe toţi și trebuiesc persoane/organizatori care au autoritate și au dreptul să cheme oamenii la proteste. Printre altele am fost și noi invitați să ne alipim la aceste proteste. Și eu i-am întrebat pe colegii mei: Bun, de exemplu, participăm, dar cum o să privească lumea la noi, văzându-ne alături de Maia Sandu, Andrei Năstase și alții?!”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine dimineaţă.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...