[ X ]
Breaking news10 Mai 2017 09:29

Andrei Năstase: Această guvernare poate fi schimbată doar dacă poporul va fi unit şi va protesta

Preşedintele Partidului Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, împreună cu liderul PAS, Maia Sandu, au avut o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, aflaţi într-o vizită în Moldova. Despre aceasta Andrei Năstase a scris pe o reţea de socializare.

După cum relatează TRIBUNA, în cadrul întrevederii, Andrei Năstase s-a arătat convins că tentativa puterii de a schimba sistemul electoral poate fi curmată.

Potrivit lui, la întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia s-a discutat despre situaţia politică din Republica Moldova.

„Întâlnirea nostră cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia mi-a oferit un bun prilej de a retrăi momentele în care apăram în instanţă drepturile a zeci şi sute de victime ale regimului comunist şi ale creaturii sale diabolice”, a scris Andrei Năstase.

„Astăzi am pledat cauza a câteva milioane de oameni, am apărat dreptul nostru la un viitor democratic, la o viaţă decentă, prosperă, într-un stat în care politicienii răspund politic pentru politici paguboase, iar pentru crime raspund penal şi li se confiscă averile ilicit dobândite”, a adăugat preşedintele PPDA.

Astfel, liderul PPDA spune că această guvernare poate fi schimbată doar dacă poporul va fi unit şi va protesta. „Şi o vom curma. Doar să fim uniţi!”, a conchis Andrei Năstase.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...