După anunţul lui Igor Dodon privind implementarea sistemului electoral mixt, toate forţele antioligarhice şi societatea civilă trebuie să organizeze un protest de amploare, a scris Alexandru Slusari, vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, pe pagina sa de facebook.
După cum relatează TRIBUNA, el menţionează că protestul trebuie să fie împotriva dictaturii care se încearcă să fie instaurată în Moldova.
„Totodată, va fi un protest împotriva hoţilor, care au furat miliarde de la noi şi ne-au impus să achităm aceşti bani în sumă dublă”, susţine Alexandru Slusari.
În opinia sa, participanţii la protest trebuie să ceară arestarea mai multor persoane implicate în furtul miliardului din sistemul bancar, printre aceştia figurând foşti şi actuali demnitari. Alexandru Slusari susţine că „există multiple probe despre implicarea acestora în furtul miliardelor şi, cel puţin, neglijenţă în serviciu”.
Cristina Pendea











