Astăzi, se împlinesc doi ani de la precedentele alegeri parlamentare, care, cu siguranţă, vor intra în istorie ca marea păcăleală naţională. Şi această păcăleală s-a produs în câteva rânduri sau, cu alte cuvinte, s-a făcut totul ca Parlamentul ales atunci să nu corespundă voinţei reale a alegătorilor.

În primul rând, trebuie de menţionat că primul „efort” în acest sens a fost depus cu doar câteva zile înainte de scrutinul din 30 octombrie 2014 prin excluderea din alegeri a echipei lui Renato Usatâi. Ulterior, reprezentanţii acestei echipe au obţinut decizii ale instanţelor de judecată care au demonstrat că nu au existat motive legale şi temeinice pentru excluderea acesteia din alegeri. Dacă această echipă rămânea în cursa electorală, cel mai probabil, după scrutin ar fi fost creată o coaliţie de centru-stânga sau poate chiar de stânga. Nu spun că aceasta ar fi fost mai bine pentru Moldova, dar, dacă pretindem că suntem un stat democratic, Parlamentul trebuia să fie expresia voinţei alegătorilor la acea etapă. Partidele declarate pro-europene, care conduceau ţara la acea etapă, au considerat însă că ele ştiu mai bine decât cetăţenii de ce fel de guvernare are nevoie Moldova.

Al doilea atentat la voinţa alegătorilor s-a produs peste aproximativ două luni de la acele alegeri. Făcându-se abstracţie de cazul cu echipa lui Renato Usatâi, la acea etapă se spunea că majoritatea cetăţenilor au votat pentru continuarea cursului de integrare europeană. Dar nici de această dată voinţa alegătorilor nu a fost luată în calcul. În loc să creeze o coaliţie de guvernare comună cu PL, cei din PLDM şi PD au pledat pentru o coaliţie minoritară, susţinută din umbră de PCRM, demonstrând încă o dată că prea puţin le pasă de voinţa alegătorilor.

Al treilea atentat la voinţa alegătorilor, s-a produs în ianuarie, anul curent, când PD şi PL, ajutaţi de foşti deputaţi comunişti şi liberal-democraţi, au creat o nouă coaliţie de guvernare şi au învestit un nou Guvern. Contrar oricărei logici, ţara a ajuns să fie condusă de partidele ce s-au situat pe locurile patru şi cinci în alegeri, iar partidele de pe primele trei locuri în preferinţele alegătorilor au rămas în opoziţie. Cred că e unicul caz de acest fel în istoria politicii mondiale.

Evident, toate aceste curbe politice spectaculoase nu puteau trece fără urmări. În această perioadă, Moldova a fost condusă de trei prim-miniştri cu mandat deplin (Chiril Gaburici, Valeriu Streleţ şi Pavel Filip), dar şi de trei Premieri interimari (Iurie Leancă, Natalia Gherman şi Gheorghe Brega). De asemenea, Moldova a avut trei coaliţii de guvernare, dar şi două crize politice de proporţii. Cam mult pentru o ţară atât de mică şi pentru o perioadă atât de scurtă!

Cel mai important însă e faptul că, în aceşti doi ani, cu excepţia poate a unei perioade ceva mai mici de 100 de zile, ţara niciodată nu a fost condusă conform voinţei poporului, exprimate în cadrul precedentelor alegeri parlamentare. Iată de ce spun că alegerile de acum doi ani, de fapt, au fost o mare păcăleală naţională.

Igor Volniţchi