Este un termen pe care l-am auzit în premieră acum două zile de la un expert în tehnologii electorale, care, la moment, oferă consultanţă unui cunoscut partid din Moldova. Noi, cei care mai prestăm şi servicii de consultanţă  politică, ne cunoaştem destul de bine între noi, or „nebănuite sunt căile consultanţilor politici” şi uneori lucrăm în aceeaşi echipă, alteori – pentru politicieni şi partide aflate pe diferite părţi ale baricadelor. Dar aceasta nu ne împiedică (pe unii dintre noi) să avem relaţii amicale şi periodic să facem schimb de opinii, informaţii dacă aceasta nu contravine intereselor partidelor şi liderilor pe care îi consultăm. Dar, să revenim la revoluţia motanilor.

Cunoscutul meu a recunoscut că şi el a auzit în premieră acest termen acum câteva zile şi, după ce s-a documentat puţin la temă, mi-a împărtăşit şi mie câte ceva din cele aflate. „După revoluţia rozelor, după revoluţiile „colorate” de acum mai bine de un deceniu, după revoluţia twitter, după „primăvara arabă” etc. un nou termen îşi face loc în meseria pe care o avem – revoluţia motanilor. A fost denumită astfel, deoarece multe din elementele caracteristice ei sunt parte a comportamentului pisicilor. Se ştie deja că pisica este animalul de companie cel mai iubitor de libertate şi se consideră că pisicile îşi aleg stăpânii, dar nu invers. Chiar dacă cineva cumpără sau primeşte în dar o pisică, ea poate să nu recunoască în el stăpânul. Trăieşte în casa lui, se lasă hrănită şi îngrijită de el, dar nu vede în el stăpânul. Iar dacă se simte ofensată de ceva, pisica aşteaptă momentul oportun pentru a se răzbuna. Şi răzbunarea pisicilor este de multe ori destul de crudă, cruzimea acţiunilor felinelor şocând de multe ori oamenii. Nu în zădar se spune că „Pisica blândă zgârie rău”. Or, pisica doar pare blândă, dar în realitate aşteaptă momentul potrivit pentru a se răzbuna, mai ales dacă se atentează la ceea ce are ea mai de preţ – libertatea” – cam ceva de genul acesta mi-a povestit cunoscutul meu.

Potrivit lui, revoluţiile motanilor nu sunt prevestite de nimic, exact ca şi în cazul comportamentului felinelor. Oamenii sunt paşnici, nimic nu prevesteşte revolta – ea apare spontan şi uimeşte prin cruzimea cu care se manifestă şi prin repeziciunea cu care se propagă. Sunt cunoscute cazuri când revoluţiile motanilor sunt pornite chiar de persoane care au făcut până în acel moment parte din echipa împotriva căreia porneşte de fapt revoluţia. Motanii tac şi fac şi nimic nu dă de bănuit despre intenţiile lor reale până când nu fac saltul. Aşa e şi în cazul revoluţiilor motanilor.

Cunoscutul meu mi-a spus că, chiar dacă termenul e unul relativ nou şi încă necunoscut de publicul larg, experţii în domeniu l-au atribuit deja unor revoluţii care au avut loc anterior, inclusiv unei revolte eşuate ce a aut loc chiar acum câteva luni.

De ce am scris acest material? Probabil, din dorinţa de a face cunoscut publicului cititor un termen nou, care ar putea să fie folosit în scurt timp pe larg. De ce mi-a povestit mie despre acest tip de revoluţii cunoscutul meu care, la moment, oferă consultanţă unui partid din Moldova? Nu ştiu. Pot doar să presupun.

Igor Volniţchi