[ X ]
Breaking news23 Noiembrie 2016 13:47

Președintele ar putea avea o nouă atribuție! Dodon: „Este singura cale posibilă de schimbare a situaţiei”

Astăzi a avut loc şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul căreia au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante, inclusiv a fost examinată poziţia privind iniţiativa de transfer a competenţei de numire a Procurorului General către Președintele țării. Despre aceasta a anunțat Președintele ales, Igor Dodon, deputat.

După cum comunică TRIBUNA, Dodon a spus că, „cel mai probabil, la şedinţa Parlamentului din această săptămână va fi înaintată inițiativa de modificare a Constituției potrivit căreia Președintele țării să numească Procurorul General la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor în baza unui concurs public”.

„Fracțiunea PSRM în Parlamentul Republicii Moldova insistă asupra aprobării acestei inițiative. Ne-am asumat un angajament public de modificare a Constituției, și noi credem că este singura cale posibilă de schimbare a situaţiei din acest domeniu total politizat și de lansare a unor reforme radicale în domeniul respectiv”, a mai spus deputatul.

Potrivit lui Dodon, Procurorul General numit de Președintele Republicii Moldova ar trebui să fie un om profesionist, onest, incoruptibil, curajos și independent de sistemul oligarhic și de tranzacțiile interpartinice.

„Acesta trebuie să finalizeze investigarea cazurilor cu privire la ”furtul secolului” , jaful de la Banca de Economii și concesionarea Aeroportului, cu privire la votările secrete în Guvern, delapidarea creditelor și granturilor în proporţii deosebit de mari, precum și alte crime ale regimului”, a adăugat Președintele ales.

Parlamentarul a mai spus că, acesta va fi începutul reformei sistemului judiciar și a organelor de drept în Republica Moldova, în vederea asigurării unei independențe reale a sistemului judecătoresc și ocrotirii ordinii de drept din țară.

Cristina Gurez

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...