În cadrul unui clasament convenţional, TRIBUNA se referă la cele mai vizibile femei din politica din RM.
Pe primul loc este Maia Sandu, lidera PAS. „Chiar dacă în ultima perioadă a mai scăzut din turaţii, cu siguranţă, Maia Sandu e cea mai vizibilă femeie din politica din RM. Conduce unul din cele mai populare partide din Moldova şi e creditată cu şanse reale de a da tonul unor importante procese atât în perioada electorală, cât şi în cea post electorală”, notează sursa.
Pe locul doi este Zinaida Greceanîi, liderul PSRM. „Fostul Premier conduce partidul care e primul în preferinţele alegătorilor şi tot mai multe sondaje îl dau ca şi învingător cert în următorul scrutin parlamentar. Dacă acest lucru se va întâmpla, nu e exclus ca Zinaida Greceanîi să revină în fruntea Executivului”, se spune în materialul citat.
Pe locul trei este Irina Vlah, guvernatorul Găgăuziei. „Fiind şi guvernator al Găgăuziei, dar şi membru al Guvernului, Irina Vlah este extrem de vizibilă, remarcându-se printr-o ţinută publică impecabilă, dar şi printr-un mesaj clar şi coerent. E creditată cu şanse reale de a obţine un nou mandat de Başcan în alegerile din 2019”, mai notează sursa.
Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea












