TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 septembrie 2017.
O nouă şedinţă în problema constituirii circumscripţiilor
Comisia națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale a discutat despre numărul de mandate distribuite pentru diaspora și cetățenilor din stânga Nistrului.
Prezentarea unui important studiu la Parlament
Parlamentul Republicii Moldova a găzduit prezentarea studiului regional privind reprezentarea politică a femeilor în țările din cadrul Parteneriatului Estic. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Comisia Electorală Centrală, Platforma pentru egalitate de gen și în parteneriat cu Consiliul Europei.
Şedinţa PDM şi propunerea făcută opoziţiei
După ședința săptămânală a Partidului Democrat, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a venit cu un şir de propuneri pentru partidele de opoziție, care, în opinia PDM, ar fi îmbunătăţit condiţiile de activitate ale acesteia.
Solicitarea PDA
Platforma Demnitate şi Adevăr (PDA) a cerut, în cadrul unei conferințe de presă, Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să se autosesizeze și să inițieze un dosar penal pe numele Președintelui RM Igor Dodon, dat fiind netransparenţa procesului de reconstrucție a vilei prezidențiale de la Condrița și de reparație a clădirii Președinției de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Preşedinţia a calificat drept nefondat acest demers.
Vizita lui Ioannis Kasoulides
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cipru, Ioannis Kasoulides a efectuat o vizită de lucru la Chişinău, în timpul căreia s-a văzut cu Preşedintele Igor Dodon, cu Premierul Pavel Filip, cu Speakerul Andrian Candu şi cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării europene, Andrei Galbur.
Candidaturile CMC
Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat candidaturile sale pentru funcțiile de membri ai Consiliului electoral al circumscripțiilor electorale municipale Chișinău – Cutasevici Ludmila și Ivanov Tatiana.
Devizul de cheltuieli pentru referendum
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat devizul de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017 în sumă de 8,9 milioane de lei.
Conferința internațională GROW 2017
Provocările și perspectivele de dezvoltare a societății civile din Găgăuzia, cu prezentarea bunelor practici internaționale în domeniu și identificarea soluțiilor pentru consolidarea sectorului neguvernamental, au fost discutate în cadrul conferinței internaționale GROW 2017 „Strengthening civil society in Găgăuzia”.
Întrevederea lui Igor Dodon cu Farit Muhametșin
Președintele RM, Igor Dodon s-a întâlnit cu Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin. În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la agenda relațiilor bilaterale, politica internă și externă a țării, ș.a.
Reţinerea lui Grigore Policinschi
Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a fost reținut pe Aeroportul Chişinău la revenirea în ţară, fiind bănuit de abuz în serviciu.
Sursa: Almanahul politic – 2017












